Supa deasa (Minestrone)

Jamie Oliver spune că “Secretul supelor bune constă de fapt în ingredientele folosite. O supă bună poate fi preparată şi pusă în bol în câteva minute. E la fel de gustoasă ca aceea pentru care aţi petrecut o oră ca să o pregătiţi. Important este că puteţi prepara supe din aproape orice ingrediente şi, cu puţină imaginaţie, pot fi delicioase”. 

Supa minestrone este de origine italiană și nu există o singură reţetă de acestă supă. Ingredientele se schimbă odată cu sezoanele. I se spune minestrone de la it. minestra (supa) și it. one (mare) , adică SUPĂ MARE.

Mie îmi place să îi zic simplu – supă deasă! 

Fiindcă este o supă de sezon, italienii o prepară doar din ingredientele care se găsesc la moment. O altă caracteristică a acestei supe este că legumele se călesc/sotează la foc foarte încet, în ulei de măsline, fiindcă doar așa putem obține delicioasa aromă a supei minestrone.

Se prepară atît cu carne cît și fără. De data asta, am ales să o pregătesc fără carne fiindcă este perioada postului, însă neapărat voi reveni cu o rețetă de supă minestrone cu carne.

Așadar, iată din ce ingrediente am preparat eu supa:

  • 4 linguri ulei de măsline
  • 300 gr ciuperci champignon
  • 1 ardei dulce capia
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 2 morcovi
  • o bucată rădăcină de țelină
  • 1 lingură pastă de roșii
  • 250 gr fasole fiartă
  • o mînă de paste scurte
  • 1 lingură mix de ierburi uscate aromate: cimbru, busucioc, oregano
  • zeama de la o jumătate de lămîie
  • pătrunjel

Supa se pregătește foarte ușor. Începem cu pregătirea ingredientelor.

1

Apoi, punem o cratiță, unde vom fierbe supa pe foc, cu 4 linguri ulei de măsline, peste care punem ceapa, usturoiul, țelina și morcovul, tăiate cuburi.

Sotăm legumele la foc încet, pînă se înmoaie puțin.

3

După ce legumele s-au călit, punem ciupercile, ardeiul dulce, pastele, 1 lingură pastă de roșii, mixul de ierburi uscate și adăugăm apă, în dependență de cît de deasă dorim să ne fie supa. Lăsăm la foc încet/mediu pentru 20-30 minute.

4

Cînd gustăm legumele și vedem că sunt gata, adăugăm fasolea fiartă și zeama de lămîie și mai lăsăm pe foc 2-3 minute.

5

La sfîrșit adăugăm verdeața și savurăm supa caldă!

6

Dacă vă plac rețetele mele, dați like paginii mele de Facebook  Dia’s Kitchen pentru a fi la curent cu noutățile de pe blog!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s